Noul Audi Q6 e‑tron redefinește standardele de performanță, autonomie, încărcare, conduită dinamică și design

Audi Q6 e‑tron este primul model din producția de serie construit pe platforma electrică premium (PPE), marcând primul pas în transformarea mărcii Audi într-un furnizor premium de mobilitate electrică. Astfel, SUV-ul electric dă chip mottoului mărcii: Vorsprung durch Technik. Modelul nu se caracterizează doar prin performanțele dinamice impresionante și încărcarea performantă, ci și prin eficiența crescută și autonomia mare.

Audi Q6 e‑tron încorporează elementele de design specifice gamei de SUV-uri Audi, la care adaugă limbajul de design e-tron în formă evoluată. Noua filozofie de design pentru interior și tehnologiile avangardiste ce sunt lansate acum odată cu acest nou model încep următorul capitol din epopeea mobilității electrice pentru marca cu patru inele și transpun motto-ul Vorsprung durch Technik într-o experiență tangibilă pentru viața de zi cu zi. De asemenea, odată cu gama Audi Q6 e‑tron, mobilitatea electrică iese pentru prima dată de pe porțile fabricii Audi din Ingolstadt.

Platforma PPE dezvoltată împreună cu Porsche și arhitectura electronică E3 1.2 sunt pietre de hotar importante pentru extinderea portofoliului global de modele Audi electrice. Acestea marchează începutul măsurilor ample de fortificare și înnoire a portofoliului de modele Audi. Q6 e‑tron confirmă promisiunea Audi de a oferi până în 2027 modele electrice în fiecare dintre segmentele auto principale. ”Construit pe baza noi platforme PPE, Audi Q6 e-tron reprezintă următorul salt tehnic decisiv în domeniul mobilității electrice premium pentru clienții noștri”, a explicat Gernot Döllner, Președinte al Consiliului de Administrație AUDI AG, la premiera mondială de la fabrica principală a mărcii, din Ingolstadt. ”PPE demonstrează cum facem uz de sinergii în cadrul Grupului Volkswagen, astfel încât tehnologiile de mobilitate electrică să fie adaptabile diferitelor segmente. Flexibilitatea platformei PPE ne permite să lansăm modele de mare volum, la standarde tehnice foarte ridicate, în diferite segmente, electrificându-ne astfel și mai mult portofoliul,” a mai adăugat CEO-ul Audi.

Flexibilitatea platformei PPE ajută la crearea caracterul independent al fiecărui model viitor, în ciuda aspectelor tehnice comune, menținând totodată ADN-ul Audi.

Noul Audi Q6 e‑tron redefinește standardele de performanță specifice mobilității electrice, inclusiv autonomie și încărcare. Modelul este marcat de designul tipic gamei de SUV-uri Audi, rafinat cu limbajul de design e-tron și de un caracter foarte practic pentru utilizarea cotidiană. Datorită noii arhitecturi electronice E3 1.2, Audi Q6 e‑tron este vârful de lance tehnic al portofoliului Audi.

Parametri impresionanți de autonomie și încărcare

Motoarele electrice puternice, compacte și extrem de eficiente, precum și noua baterie litiu-ion compusă din 12 module și 180 de celule prismatice cu o capacitate brută totală de 100 kWh (net 94,9 kWh) permit o autonomie de până la 625 km. Noul Audi Q6 e‑tron oferă performanțe sportive avansate, conforme renumelui Audi, puterea de sistem fiind de 285 kW (consum electric în regim mixt în kWh/100 km: 19,4-17,0 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A). SQ6 e‑tron generează o putere de sistem de 380 kW cu o funcție specială adițională activată (consum electric în regim mixt în kWh/100 km: 18,4-17,5 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A), redefinind astfel standardele de performanță, autonomie, încărcare, conduită dinamică și design.

La lansarea pe piață vor fi disponibile două variante ale modelului cu tracțiune integrală. Apoi vor fi introduse, în funcție de marcă, și motorizări deosebit de eficiente cu tracțiune spate, concepute pentru autonomie maximă, acestea fiind lansate în premieră pentru gama Audi Q6 e‑tron. Audi Q6 e‑tron accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,9 secunde (consum electric în regim mixt în kWh/100 km: 19,4-17,0 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A). Audi SQ 6 e‑tron are nevoie de doar 4,3 secunde (consum electric în regim mixt în kWh/100 km: 18,4-17,5 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A). Vitezele maxime ale celor două modele se ridică la 210 și respectiv 230 km/h. Ulterior vor fi introduse și alte două variante cu tracțiune spate, în funcție de țară. Una dintre variante va fi orientată spre eficiență și autonomie, iar cealaltă va fi motorizarea de intrare în gama Audi Q6 e‑tron.

Datorită tehnologiei de 800 de volți și a capacității maxime de încărcare de 270 kW incluse în dotarea standard, cei care conduc un Audi Q6 e‑tron* vor avea nevoie doar de opriri scurte la stații pentru a-și încărca mașina. Este nevoie de numai 10 minute pentru a încărca bateria suficient pentru a parcurge o distanță de până la 255 km de la stațiile de încărcare rapidă HPC (High-Power-Charging). Nivelul curent de încărcare (SoC) poate fi crescut de la 10% la 80% în circa 21 de minute.

Consumul de combustibil și emisiile modelelor menționate:

Audi Q6 e-tron quattro

Consum electric mixt în kWh/100km: 19,4-17,0 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A

Audi SQ6 e-tron

Consum electric mixt în kWh/100km: 18,4-17,5 (WLTP); emisii de CO₂ în regim mixt în g/km: 0; clasa CO₂: A