BMW: Extinderea colaborării cu Naomi Campbell şi premiera mondială a BMW XM Mystique Allure

BMW s-a înscris ca Partener Auto Oficial al Festivalului de Film de la Cannes pentru al treilea an consecutiv. Aceasta înseamnă că vizitatorii festivalului se vor putea bucura din nou de un serviciu exclusiv de shuttle cu automobile de lux din gama actuală a producătorului auto premium. De asemenea, BMW foloseşte reflectoarele de la Cannes pentru o prezentare auto specială. După ce anul trecut a prezentat în premieră mondială producţia The Calm din seria BMW Films, BMW va introduce acum o creaţie unică bazată pe BMW XM, ca parte a colaborării creative cu supermodelul britanic Naomi Campbell.

Aflat la cea de-a 77-a ediţie, prestigiosul Festival de Film de la Cannes va atrage din nou o suită numeroasă de regizori, actori şi iubitori de cinema din întreaga lume pe Coasta de Azur în perioada 14-25 mai 2024. Dar prezentarea râvnitului Palme d’Or nu este singurul spectacol din oraş; în timpul festivalului, privirile se îndreaptă din ce în ce mai mult către stilul de viaţă şic şi glamour de pe Croisette şi multe alte puncte de interes din Cannes. Pentru BMW evenimentul oferă scena ideală pe care să-şi expună cele mai recente modele din segmentul de lux unui public internaţional exigent.

Pentru aceasta, organizatorii şi oaspeţii vor avea la dispoziţie mobilitate premium fără emisii la nivel local. Flota shuttle exclusivă, care asigură transportul vedetelor şi VIP-urilor în jurul Palais des Festivals et des Congrès, va fi disponibilă şi pentru organizatorii festivalului şi pentru unii dintre partenerii săi oficiali. Include peste 200 de automobile, printre care modelele electrice BMW i7, BMW iX şi BMW i5, plus BMW XM cu sistem de propulsie plug-in hybrid.

Colaborarea creativă cu Naomi Campbell produce un rezultat unic

BMW a extins parteneriatul cu Naomi Campbell pe care l-a lansat anul trecut. Cel mai recent produs al acestei colaborări creative este BMW XM Mystique Allure. Inspirată de supermodel, această interpretare unică a modelului XM va avea o apariţie cu totul specială la Cannes pe 15 mai.

Colaborarea a făcut primii paşi anul trecut cu campania de lansare „Dare to be You” pentru BMW XM. Pe lângă cariera sa de succes pe podium, Naomi Campbell s-a impus şi ca actor şi vizionar creativ şi a devenit una dintre cele mai influente figuri de pe scena modei globale. Angajamentul ei de a creşte diversitatea în industrie a făcut-o un portstindard pentru următoarea generaţie de talente în lumea creativă şi a modei.

BMW XM şi Naomi Campbell: pionieri extravaganţei vizuală

Un spirit de pionierat de durată şi capacitatea de a proiecta echilibru şi încredere sunt atribute împărtăşite de Naomi Campbell şi BMW XM. Cu limbajul său de design emblematic, un interior dominat de confort ridicat şi sistemul de propulsie M HYBRID care îşi face debutul într-un model de serie, BMW XM creează un nivel cu totul nou de legătură între lux şi performanţă ridicată.

Motorul electric al sistemului plug-in hybrid este combinat fie cu un motor puternic cu şase cilindri în linie, fie cu impresionatul V8 pe benzină, în funcţie de varianta de model. În varianta BMW XM Label Red, modelul plug-in hybrid este cel mai puternic automobil de serie, omologat pentru şosea, produs până acum de BMW M GmbH.